Pe Fereastră

(Faptele Apostolilor 20:7-12)

La scurtă vreme după episodul nefericit al căderii lui Eutih de pe fereastra odăii în care credincioșii erau adunați, ascultând vorbirea apostolului Pavel, sosi următoarea scrisoare de la unchiul său din Roma;

Dragul meu nepot,

Caută să ai un loc al tău în biserică. Observă că subliniez prepoziția “în”. Deși faptul de a fi stat pe fereastră ți-a adus celebritatea și poate crezi că-ți oferă un loc ideal de observație asupra a două lumi tangente, el nu-ți va asigura, în final, apartenența decât la lumea de afară, așa cum pentru câteva minute ți s-a întâmplat căzând în stradă. Mai observă te rog și faptul că această cădere a ta nu a avut loc în biserică, ci în afara ei, acesta fiind cazul cu orice cădere. Este important să eviți orice loc îndoielnic, controversat, ori nesigur și să te plasezi ferm în interiorul, în siguranța și la adăpostul bisericii.

Ai putea fi tentat să te consideri un străjer al bisericii, sau un observator al lumii de afară. Nu uita, însă, că adevărul nu se află la îndemâna observatorului ocazional, ci mai degrabă se lasă găsit de căutătorul serios, care știe unde să-l caute. Întrucât îl privește pe străjer, el stă de pază pe zidul cetății, nu pe fereastra bisericii. Dacă dorești să observi și să cunoști lumea în care trăiești, ai suficientă vreme s-o faci, doar te miști în mijlocul ei în fiecare zi. A păstra un asemenea scop și în biserică trădează un interes nesănătos pentru lumea de afară.

Apoi, păstrându-ți locul pe fereastră, dai un rău exemplu și celor de afară și celor dinăuntru. Primii ar putea fi tentați să arunce doar o scurtă privire în biserică, pe fereastră, iar alții, ca tine, să creadă că pe fereastră ar putea avea o influență benefică asupra lumii.

Este nevoie să-ți amintesc și faptul că acolo sus, la catul al treilea, încălecat pe fereastră, erai prea aproape de “streașina” bisericii. Cred că nu este nevoie să insist asupra semnificației acelui loc și nici asupra primejdiilor care te pasc în apropierea lui.

Apoi, cum ar putea să te numească frații, “ferestrar”? Încă n-am auzit de o asemenea slujbă, deși unele biserici au început să numească “ușieri”. Cu timpul, sunt ferm convins de asta, ferestrele vor deveni tot mai puțin disponibile pentru încălecat. Am văzut deja biserici cu obloane de lemn la ferestre, bine închise și izolate de exterior, nici lumina soarelui să nu poată pătrunde înăuntru. În schimb credincioșii aprind feștile fumegoase, care dau puțină lumină și mult fum. Alte biserici pun zăbrele de fier la ferestre. Acolo nu ți-ai putea găsi un loc “la cucurigu” și oricum, mă întreb cum te-ai simți după gratii în propria ta biserică?

Apoi, crescând în înălțime, stil, frumusețe și valoare arhitectonică, este de prevăzut că bisericile vor începe să-și împodobească ferestrele cu vitralii multicolore, care filtrează lumina de afată, reținând doar culorile preferate de comunitate. În același timp, ele oferă lumii o imagine proprie, creată cu grijă în laboratoarele subterane ale clerului local; chipuri de sfinți și oameni proeminenți, ctitori și patroni de clădiri, scene artificiale care pot arăta frumos, dar fără corespondent în viața reală a bisericii.

Sunt încredințat că, până la urmă, ferestrele vor dispare cu totul din multe biserici, care vor prefera lumina artificială (mă refer desigur la lumina spirituală) și aer condiționat, chiar dacă temperatura spirituală va coborî la nivelul ultimei glaciațiuni.

În final, vreau să-ți spună că, stând pe fereastră, nu poți realiza nimic care să conteze. Dacă vrei să faci ceva pentru frații tăi de credință, coboară la nivelul lor, cot la cot cu ei (sau dacă vrei, inimă lângă inimă). De aproape îi vei putea cunoaște și ajuta.

Știu, căderea ta a fost un simplu accident. I se poate întâmpla oricui să adoarmă, răpus de oboseala zilei. Ce se impune de la sine, ca o concluzie, este să nu cădem victime unui asemenea obicei. Să nu ne obișnuim atât de mult cu lucrurile spirituale, încât ele să devină un somnifer pentru noi. Auzind în mod repetat cuvintele Domnului, putem deveni imuni la înțelesul lor, de îndată ce pierdem interesul pentru adevărul conținut în ele și încetăm să le aplicăm în trăirea zilnică. Căci, după cum ne-a scris apostolul Pavel nouă, celor din Roma, “fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu”.